Raport complet asupra războiului “CoronaVirus” – Unda de șoc lovește Europa
-
Ovidiu IrimiaPostat: 14.03.2020

Vreau să menționez că urmăresc evoluția COVID-19 încă de la începutul lunii februarie, perioada în care, în mod absolut ciudat, acest subiect era aproape necunoscut în Europa.
Am ținut permanent legătura cu o prietenă care locuiește în Hong Kong. Ea lucrează acolo de mulți ani pentru o mare companie multinațională americană – proprietara celui mai mare lanț hoteliere din Asia și probabil din lume.
Așa aveam să aflu în prima parte a lunii februarie, că toată China se află în carantină, că s-au închis hoteluri, restaurante, magazine, iar situația era una extrem de gravă. De atunci urmăresc fără încetare evoluția COVID-19.
Cum a apărut acest virus în China?
La început, autoritățile chineze au informat că primul caz de COVID-19 a fost descoperit pe 31 decembrie 2019. Cu siguranță acest virus a apărut anul trecut, acesta fiind și motivul pentru care Organizația Mondială a Sănătății i-a atașat cifra “19” în coadă.
Un studiu publicat ulterior în revista medicală The Lancet susține că primul caz de COVID-19 ar fi fost depistat mult mai devreme, pe 1 decembrie 2019. Persoana infectată, sau presupusul „Pacient Zero,” n-ar fi avut legătură cu piața de fructe de mare Huanan din Wuhan. Cu alte cuvinte, nici în acest moment nu se știe cu siguranță de unde a pornit acest virus, și dacă s-a transmis de la animal la om sau nu.
Unul dintre autorii studiului citat, o doctoriță tânără, pe nume Wu Wenjuan, care este și angajată a spitalului “Jinyintan” din Wuhan, a declarat celor de la BBC că acel pacient din 1 decembrie era un domn în vârsta, care suferea de Alzheimer.
“Pacientul acesta locuia la 4-5 stații de autobuz de piața de fructe de mare, și fiind bolnav, nici măcar n-a ieșit din casă.” Tot Wu Wenjuan a mai explicat că în perioada respectivă, încă trei persoane au manifestat simptome similare asociate COVID-19, și asta în condițiile în care, două dintre acestea n-au avut niciun fel de legătură cu piața Huanan.
Totuși, cercetătorii aveau să descopere că 27 de persoane dintr-un eșantion de 41 de pacienți internați la izbucnirea focarului în spitalul Jinyintan „au fost expuse” pieței de fructe de mare.
De aici s-au grăbit unii să tragă concluzia pripită, că acest nou virus ar avea legătură cu “orătăniile” pe care obișnuiesc să le mănânce chinezii. Nu știm încă dacă ipoteza este sau nu adevărată. Nu știm dacă a apărut în China sau nu, știm doar că acolo a izbucnit primul focar.
Tot mai multe informații de ultimă oră ne arată că acest nou virus s-a mișcat liniști prin Europa, încă de la începutul lunii ianuarie, din pacient în pacient, cu simptome sau asimptomatic, fără ca autoritățile să ridice nivelul de alertă sau să-și pună întrebări.
Într-un material publicat în urmă cu 24 de ore de South China Morning Post, care citează informații “scurse” din documente nepublicate ale guvernul chinez, se susține că la nivelul lunii noiembrie 2019, cel puțin 266 de persoane au fost idetificate în China ca fiind infectate cu virusul COVID-19.
Conform sursei citate “Pacientul Zero”, sau primul caz, ar fi fost depistat pe 17 noiembrie, dar medicii chinezi și-ar fi dat seama că au de-a face cu o nouă boală tocmai spre finalul lunii decembrie (atunci când au și apărut primele date, și primii pacienți declarați oficial). Pacientul din 17 noiembrie era un bărbat în vârstă de 55 de ani din provincia Hubei.
Din acel moment, au fost raportate zilnic între unul și cinci cazuri de noi îmbolnăviri. Pe data de 15 decembrie numărul total al celor infectați urcase la 27 de cazuri, iar prima creștere la 24 de ore raportată cu două cifre a fost pe data de 17 decembrie, pentru ca în următoarele trei zile să se ajungă la 60 de cazuri confirmate.
După încă 7 zile, adică pe 27 decembrie, doctorul Zhang Jixian de la Spitalul Provincial din Hubei de Medicină Chineză și Vestică Integrată, a raportat autorităților chineze descoperirea unui nou tip de CoronaVirus. Până la acel moment, din lipsa unor informații certe, 180 de persoane erau deja infectate.
De unde știm că s-a transmis de la animal la om?
Până la acest moment, Organizația Mondială a Sănătății consideră varianta transmiterii de la animal la om ca fiind „cea mai probabilă.” De ce? Pentru că așa s-a întâmplat până acum.
Avem un exemplu recent în 2013, atunci când, tot în China, a fost descoperit cel mai periculos virus gripal de până acum. Este vorba de H7N9, care s-a transmis de la păsări (găini în principal) cu o rată foarte mare a mortalității la om, estimată la 60%.
Cu toate acestea, virusul H7N9 se transmite destul de greu la om, motiv pentru care, în urma măsurilor de izolare adoptate, H7N9 n-a prea depășit granițele Chinei.
Pentru a înțelege mai departe ipoteaza asumată de OMS, trebuie reținut că atunci când discutăm despre o pandemie, este foarte probabil ca aceasta să fi plecat de la animale către om. Iar situația este cu atât mai complicată, având în vedere că omul NU are imunitate naturală la un virus nou care provine de la animale.
Probabilitatea apariției unui nou tip de virus gripal periculos pentru om este foarte crescută, și nu de ieri – de azi, ci de zeci de ani. Din acest motiv, companii din industria farma precum Distributed Bio din San Francisco, au tot căutat să dezvolte un “vaccin universal” care să pună definitiv capăt acestei amenințări. Până acum n-au reușit.
Este posibil ca o singură persoană să genereze o pandemie?
Categoric da! Iar exemplele sunt nenumărate, pornind de la băiețelul de doi ani din Guinea, care s-ar fi infectat cu Ebola după ce s-a jucat într-un copac unde se adăposteau lilieci.
Așa a “explodat” noua epidemie de Ebola din Africa, în 2014 – în ciuda faptului că, acest virus a fost descoperit încă din 1976. Și este de reținut că Ebola are cea mai mare mortalitate la om dintre bolile infecțioase, de până la 90%.
Cum a debutat situația în China
Nebunia din China s-a declanșat spre finalul lunii ianuarie, atunci când, zilnic erau depistate sute de noi cazuri de infectare cu acest virus misterios, foarte puțin cunoscut la momentul respectiv.
Imagini cutremurătoare cu oameni care se prăbușesc pe străzile aglomerate din Wuhan au făcut înconjurul lumii prin intermediul rețelelor de socializare. Guvernul chinez s-a străduit din răsputeri să stopeze acest flux informativ paralel și neoficial, care propaga panică din China spre toate colțurile lumii. Evident, statele vestice s-au grăbit să-i acuze de cenzură nejustificată, pentru ca ulterior tot vesticii să facă apel la calm.
Așa cum relevă și graficul alăturat, China a sărit de la 1.000 la 80.000 de cazuri în doar șase săptămâni, majoritatea indentificate în provincia Hubei. Fără să piardă prea mult timp, încă din 25 ianuarie, guvernul chinez a decis să izoleze întreaga provincie – o măsură dură, dar eficientă.
Chinezii au avut nevoie de câteva săptămâni pentru a stabili cum se manifestă boala, cum se transmite, și că este vorba de o inflamație pulmonară. În final s-a apelat la scanarea rapidă a plămânilor cu ajutorul imagisticii specifice domeniului medical.
Noua metodă de diagnoză rapidă și-a dovedit imediat eficiența, și astfel s-a ajuns ca într-o singură zi, pe 13 februarie, China să raporteze peste 15.000 de noi cazuri de infectare. Evident, această cifră explozivă a atras imediat atenția întregii planete, în mod special organelor de presă din Vest.
Pentru a stopa răspândirea COVID-19, guvernul chinez a depus eforturi considerabile, prin comasarea a nu mai puțin de 6.600 de cadre medicale militare în focarul de la Wuhan: în prima etapă 2600, urmată de o a doua tranșă de 1400 pe 2 februarie, și de încă 2600 de combatanți în data de 13 februarie.
Această dată rămâne una de referință deoarece, din acel moment lucrurile au luat brusc o turnură pozitivă, numărul de noi cazuri fiind în continuă scădere de la o zi la alta.
Britanicii au făcut calcule și scenarii
Un studiu citat de cotidianul The Guardian realizat la Universitatea Southampton din Marea Britanie, sugerează că numărul de cazuri ar fi putut fi redus cu 66% dacă China acționa cu doar o săptămână mai devreme.
Prin utilizarea unor modele sofisticate de analiză, cei de la Southampton au stabilit că focarul din China atinsese deja 114.325 de cazuri de COVID-19 la finalul lunii februarie. Ei bine, această cifră ar fi fost de 67 de ori mai mare în lipsa adoptării unor măsuri ferme, precum detectarea rapidă și timpurie a bolii, izolarea celor infectați și restricțiile de călătorie.
Dar, dacă intervențiile chinezilor s-ar fi petrecut cu șapte zile mai din timp, numărul persoanelor infectate ar fi scăzut cu 66%, iar dacă restricțiile erau impuse cu trei săptămâni mai devreme cifra infectaților s-ar fi redus cu 95%.
Simularea englezilor demonstrează fără echivoc cât de importante sunt acțiunile ferme și rapide, care nu se lasă împedicate de consecințele economice pe termen scurt, și vizează ținte pe termen lung.
Răspândirea globală și țintele COVID-19
Virusul din focarul de la Huanan – Wuhan s-a lansat peste granița chineză în perioada ianuarie – februarie 2020, lovind cu predilecție două ținte: Italia și Iran.
Nu întâmplător, aici aveau să apară și cele mai puternice noi focare de COVID-19, Europa fiind declarată de OMS pe 14 martie drept “noul epicentru al pandemiei globale.”
Prin ricoșeu, și-n lipsa unor măsuri ferme la nivelul instituțiilor europene, contagiunea a atins într-un timp foarte scurt toți vecinii Italiei, cea mai grea lovitură, după Italia, fiind încasată de Spania, acolo unde numărul de cazuri de îmbolnăviri cu noul CoronaVirus a generat peste 1200 de îmbolnăviri în doar 8 zile (din 4 martie în 12 martie).
Valul epidemiologic din China a lovid deopotrivă diferite puncte din Statele Unite și Canada, în timp ce din Italia virusul s-a mai propagat în America de Sud și Africa.
Nu în ultimul rând, țin să punctez că s-a știut încă de la începutul lunii ianuarie ce se petrece în Europa, dar autoritățile au preferta să aștepte, în speranța că problema va fi rezolvată de chinezi. Iar această ipoteză este dovedită de cifrele publice pe care le avem deja, după cum urmează:
- 26.01.2020 – 3 cazuri în Franța
- 28.01.2020 – 1 caz în Germania
- 31.01.2020 – 2 cazuri în Italia
- 01.02.2020 – 1 caz în Spania
Mai jos avem graficul comparativ, privind evoluția infectărilor cu COVID-19 din China (cu albastru) față de restul lumii (cu galben). Se observă cum, după vârful atins pe 13 februarie 2020, cifrele din China au început să scadă constant.
În prezent, noile cazuri raportate în China au o singură cifră, iar rata recuperărilor a ajuns la 79,38% , față de 8,15% cât are azi Italia (să putem face diferența).
Unde a greșit Italia?
Italia a înregistrat primele cazuri de COVID-19 undeva la finalul lunii ianuarie, iar ulterior, de la o zi la alta numărul celor infectați a continuat să crească. Dar nimeni nu s-a panicat în Italia, iar măsurile de prevenție s-au lăsat mult așteptate.
Se spune că autoritățile n-ar fi acționat ferm încă de la începutul lunii februarie, din pricina presiunii hotelierilor italieni, care n-au vrut să le fie deranjate afacerile. Și după cum se poate observa, nu doar că nu și-au salvat afacerile din turism, dar au ajuns să-și închidă tot ce se putea închide.
Haosul din peninsula italică avea să se declanșeze abia spre finalul lunii februarie, când de la o zi la alta, erau depistate zeci până la sute de persoane infectate cu noul COVID-19. Graficul de mai jos este grăitor în acest sens
Pe data de 21 februarie Italia a raportat 46 de cazuri, pe 22 februarie – 77, pe 23 februarie – 68, pe 24 februarie – 84, și tot așa, până când pe data de 1 martie Italia avea depistate 566 de cazuri de COVID-19.
Ei bine, tocmai pe 22-23 februarie autoritățile italiene au început să înțeleagă că lucrurile scapă de sub control, regiunile Lombardia și Veneto fiind izolate, prin interzicerea deplasării cetățenilor.
Vă rog să verificați, și totodată să observați, că tocmai pe data de 8 martie 2020 o parte din nordul Italiei a intrat în carantină, iar după încă două zile, pe 10 martie, Italia s-a văzut obligată să instituie carantina generală.
Din păcate, așa cum putem constata, a fost mult prea târziu, deoarce numărul celor infectați depășește capacitate de răspuns a sistemului medical italian.
De ce tocmai Italia?
Există mai multe explicații plauzibile. În primul rând, așa cum a declarat pentru The Sun, Massimo Galli, profesor de boli infecțioase la Universitatea din Milano și director al spitalului de boli infecțioase Luigi Sacco din Milano:
“virusul a circulat multe săptămâni prin Italia, primii pacienții find complet asimptomatici. În plus, Italia este o țară a oamenilor bătrâni. Vârstnicii cu patologii anterioare sunt foarte numeroși aici.”
Puțini știu, dar speranța de viață în Italia este printre cele mai ridicate din lume, și exact din acest motiv în astfel de situații rata mortalității crește vertiginos. Există două puncte pe harta Europei reprezentantive din această perspectivă: Sardinia și Ikaria. Aici sunt cele două locuri din Europa unde oamenii trăiesc cel mai mult.
Pe insula Saridinia din Italia, unul din 600 de oameni trăiește pese 100 de ani, în timp ce, pe insula grecească Ikaria, unul din 3 oameni depășește 90 de ani de viață.
Și vreau să revin la o mai veche ipoteză care ne spune că trebuie să combatem îmbătrânirea și nu bolile, pentru că îmbătrânirea este de fapt o boală pe care ne-am obișnuit s-o acceptăm cu foarte multă seninătate.
Un alt rol important în răspândirea CoronaVirus în Italia l-au avut și “obiceiurile sociale” ale italienilor, obișnuiți să se sărute pe obraji atunci când se întâlnesc sau să se strângă în brațe – gesturi mai puțin practicate în alte locuri din lume. În plus, foarte mulți locuitori din partea de nord a Italiei servesc cel puțin o masă pe zi la restaurant, un tabiet care-n astfel de situații accelerează răspândirea virusului.
Și nu în ultimul rând a contat și nivelul turismului din peninsulă. Marile orașe italiene atrag zilnic milioane de oameni din toate colțurile lumii, printre care foarte mulți asiatici – acesta fiind probabil un alt factor de accelerare a răspândirii viruslui.

Ovidiu Irimia
Are o experiență de 18 ani în presa scrisă. În 2001 a debutat ca simplu colaborator al departamentelor de investigații pentru mai multe publicații din România, apoi consultant, iar ulterior a devenit editor cu normă întreagă. A profesat mult timp în mediul de afaceri din București și din străinătate, fiind specializat în achiziții și analiză de piață, dar pasiunea pentru presa de investigații nu l-a părăsit niciodată.