Vicele Petre Enciu s-a făcut de râs încercând să acopere lipsa de activitate din Departamentul de Proiecte al CJC
-
Dorian Ioan HapurneaPostat: 04.08.2022

Vicepreședintele Consiliului Județean, USR-istul Petre Enciu, a încercat, fără succes, să ”demonteze miturile apărute în spațiul public” conform cărora la Departamentul de Proiecte al Instituției nu se muncește. Într-un discurs de care s-a amuzat cam toată lumea din sală, Petre Enciu a ”umflat” mult realizările departamentului pe care-l are în subordine, lipindu-se de proiectele altor instituții, dar și de proiectele demarate în anii trecuți, pentru a încerca să-și ”scoată” cumva subordonații. În final, nici măcar el n-a mai crezut ce spune și a declarat spășit că e nevoie să se implice personal în managementul proiectelor, în caz contrar riscând ca proiectele să se piardă.
Petre Enciu a început în forță, spunând că Departamentul din subordinea sa e implicat în 57 de proiecte. Apoi, discursul i s-a năruit, când a recunoscut că în realitate doar 13 sunt realizate în acest mandat. Majoritatea acestor proiecte sunt ”idei în scriere” iar dacă vorbim despre cele finalizate, acestea sunt strâns legate de măsuri necesare pandemiei care a trecut.
De altfel, lipsa de realizări s-a văzut în discursul vicelui Petre Enciu: ”Vom face, suntem oarecum optimiști, USR are o idee de proiect„. Nimic concret.
Mihai Lupu recunoaște că evaluările angajaților din Consiliul Județean nu se fac pe bune
După această încercare penibilă de a lăuda activitatea departamentului de Proiecte, a urmat o lovitură din partea președintelui Mihai Lupu, care a admis, public, că a fost nevoie să creeze Asociația De Dezvoltare Durabilă, o structură separată, pentru a putea implementa proiectele necesare județului, rapid. Asta pentru că la CJC, angajații își acoperă incompetența între ei.
”Știți cum se fac aceste evaluări, tot între ei și toți își dau notă maximă. Am demarat o procedură prin care vom face evaluările independent.”, a spus Mihai Lupu.
Vicele Petre Enciu a cedat: ”Mă nemulțumește lipsa de reactivitate a angajaților”
În final, vicepreședintele CJC a recunoscut că angajații nu se implică în viața proiectelor și că de multe ori e nevoie să intervină personal pentru a rezolva problemele apărute. Cu toate astea, de mai bine de 18 luni, de când a început acest mandat, nici măcar un om nu a fost demis din cadrul acestui departament, culmea, la cererea aceluiași domn Enciu, care a solicitat președintelui să păstreze incompetenții din structurile subordonate.

Dorian Ioan Hapurnea
Ziarist, activist civic și antreprenor, Dorian Hapurnea și-a împărțit cariera profesională între activitățile jurnalistice, și diferite proiecte în zona privată. Jurnalist încă de prin anii 2000, a lucrat la cotidianul Replica de Constanţa, la ediția de Dobrogea a cotidianului România Liberă și la trustul de presă Radio Sky - Cuget Liber. După o pauză forțată de câțiva ani, din zona presei, impusă de șmecherii zonei, a revenit din 2013 ca fondator al publicației online Constanța.Ro. Începând din Ianuarie 2019, a dezvoltat un nou proiect în zona presei online devenind fondator al publicației Constanta.INFO. În 2021 a fondat alături de Cristian Hagi și Dragoș Ionescu postul TV online, Tomis TV, unde moderează emisiunea ”Constanța Altfel?”