EDITORIAL. Auf Wiedersehen, Schengen!

După întâlnirea bilaterală care a avut loc în cursul săptămânii trecute, cei doi au arătat, pe de o parte, legătura aproape fraternă dintre Olanda și Austria, iar pe de altă parte, unitatea de nezdruncinat în ceea ce privește extinderea spațiului Schengen, adică ținerea pe bară a României și Bulgariei până la formarea unui consens în cadrul UE cu privire la controlul migrației. Adică...mai pe la calendele grecești.

Dacă în privința lui Nehammer nimeni nu se aștepta la o întoarcere cu 180 de grade a poziției sale față de România, mai ales în an electoral, în cazul lui Rutte lucrurile ar trebui privite în altă cheie.

Cu puțin timp înainte de votul negativ din Consiliul JAI, premierul olandez ne-a vizitat și ne-a asigurat că Olanda nu se opune aderării României la Schengen. În plus, ai noștri, băieți buni și aplecați de spate, au vărsat în conturile „Damen” nu mai puțin de 44.000.000 euro pentru achiziționarea a două nave pompier pentru misiuni de salvare și stingere a incendiilor pe mare. Drept mulțumire, Rutte ne-a aburit cu susținerea, știind foarte bine că fratele său austriac va face și treaba lui murdară; în plus, pachetul România-Bulgaria îi oferea și lui motivul de a vota împotriva țării noastre. Așadar, nu l-a durut nici gura să ne mintă frumos, nici conturile „Damen”, în schimb pe noi ne-a usturat bine comportamentul său duplicitar.

În concluzie: de la bun început a fost și Olanda, nu doar Austria. Unde au fost ai noștri, președinte, prim-ministru, ministru de externe, ministru de interne, servicii secrete, diplomați, pentru a preîntâmpina din timp poziția celor doi, numai ei știu.

Și totuși, ce vor premierii Nehammer și Rutte de la noi? Chiar îi doare atât de tare problema migrației sau îi doare mai tare de resursele noastre, cum ar fi de zăcămintele de gaz din Marea Neagră și sistemul de redevențe, respectiv de Portul Constanța? Să fie și mâna lui Putin, care ajunge până la Viena, sau să fie răspunsul fratelui mai mare de la Berlin la presiunile constante făcute de Uncle Sam de la începutul războiului din Ucraina?

Se pot face multe speculații, însă un singur lucru este cert: șansele României de aderare la spațiul Schengen depind de două lucruri - pierderea alegerilor din acest an de către partidul lui Karl Nehammer și înlocuirea lui cu un cancelar mai prietenos, respectiv decuplarea țării noastre de Bulgaria. Recent, în cadrul alegerilor din Austria inferioară, partidul actualului cancelar austriac a pierdut majoritatea absolută, însă a ieșit câștigător cu aproximativ 40%. Dacă ierarhia și procentele se păstrează și în restul procesului electoral, atunci Nehammer are toate șansele să rămână premier, chiar și într-o alianță guvernamentală cu social-democrații și/sau verzii.  

De partea cealaltă, în Olanda sunt programate alegeri parlamentare abia în anul 2025, adică Mark Rutte rămâne premier încă cel puțin doi ani de-acum încolo. Așadar, în condițiile de astăzi, „ioc șansa” pentru România în Schengen, după cum ar spune unul dintre principalii generatori ai problemei migrației de la est la vest.

Oare s-ar mai putea face ceva pe plan intern?

Da. Statul să facă un sfert din cât au făcut românii, cei care s-au ridicat, au boicotat o bună parte a serviciilor și produselor austriece și este foarte posibil să-i fi cauzat lui Nehammer pierderea majorității absolute din Austria Inferioară.

De ce statul român nu face nimic?

Pentru că este condus de oameni care țin de scaune și nu de țară.

O reacție pe măsura durității și curviei cu care am fost tratați de cuplul Nehammer-Rutte ar fi fost un bun prilej pentru ca ai noștri să se ridice din genunchi. Ar fi fost, doar că nu a fost.