EDITORIAL. Ei cu slava, noi cu pleava

După ce România s-a pus literalmente pe tavă pentru Ucraina, de ce ar întreprinde administrația de la Kiev un act atât de ostil împotriva țării noastre?

În primul rând pentru că, organic, vecinul nostru nu ne are deloc la inimă, fapt demonstrat prin însăși existența Canalului Bîstroe și prin ucrainizarea forțată a etnicilor români din Bucovina de Nord și Ținutul Herței.

Apoi, pentru că, de un an încoace, este copilul răsfățat al întregii lumi. Astfel, Ucraina își permite aproape orice știind că, în loc de o săpuneală zdravănă, va fi mângâiată pe cap de marile puteri. Dragarea canalului Bîstroe, fără niciun fel de dialog anterior cu statul român sau de aprobare formală de la forurile europene, ci doar pe baza unei vagi informări, este un act ofensator, dacă nu chiar provocator. Zelensky însă știe că nu va păți absolut nimic, pe de o parte pentru că ai noștri se vor ține tari ca fularul, iar pe de altă parte pentru că Uniunea Europeană îi va căuta, din nou, în coarne; sau, cine știe, poate că tocmai acțiunile sale nechibzuite, inclusiv cele de pe plan intern, îi vor determina pe liderii Europei să nu-i mai sufle în pânze din oficiu.

Până acum însă, UE a îndeplinit toate cerințele Kiev-ului și a întors capul la aroganțele acestuia din urmă, A riscat inclusiv esacaladarea militară a conflictului cu Federația Rusă, prin livrarea de armament Ucrainei, și-a asumat șubrezirea economiilor statelor membre prin decuplarea de importurile rusești și, implicit, scăderea nivelul de trai al propriilor cetățeni; a făcut cam tot ce se putea face pentru a arăta solidaritatea cu cel mic în fața celui mare și pentru a-i preda acestuia din urmă o binemeritată lecție. Numai că, uniunea Uniunii se manifestă doar în fața agresiunii putiniste, lucru absolut normal, nu și în fața abuzurilor regimului de la Kiev, fapt complet anormal. În cazul de mai sus, în loc să le transmită ucrainenilor să-și concentreze toată energia pe câștigarea războiului, Comisia Europeană se comportă întocmai ca un agent de lobby care ar „aprecia feedbackul României cu privire la propunerea Ucrainei de a adăuga estuarele Chilia și Bâstroe la rețeaua TEN-T”.     

Țara noastră a replicat că nu este de acord cu lucrările de dragaj și nici cu adăugarea celor două brațe în rețeaua transeuropeană de transport, doar că reacția alor noștri este tardivă. Într-un comunicat emis în luna februarie a acestui an de către Ministerul Transporturilor de la Kiev se arată că: „pescajul de trecere al navelor în tronsonul de la kilometrul 0 al gurii Bîstroe a Dunării până la kilometrul 77 al gurii Chilia este de 6,5 metri, iar din kilometrul 77 până la kilometrul 116 al estuarului Chilia - 7 metri. La începutul invaziei la scară largă, pescajul maxim era de numai 3,9 metri”. Așadar, încă 1-1,5 m. și s-a atins ținta de 8 m.

Cu alte cuvinte, n-au fost fost doar lucrări de întreținere a căii navigabile, după cum au ținut să ne liniștească oficialii ucraineni cu o minciună, ci lucrări de adâncire care pot afecta flora și fauna Rezervației Delta Dunării.

Au știut ai noștri?

Mai mult ca sigur.

De ce au tăcut până acum?

Probabil pentru a-și sprijini și a nu-și deranja vecinul aflat în fața armatei putiniste.

Probabil pentru că au crezut în onestitatea acestuia și în informarea potrivit căreia lucrările privesc doar mentenanța Canalului.

Probabil pentru că au sperat în intervenția partenerilor europeni sau poate au luat, din nou, poziția ghiocel din oficiu.

Ce a fost în capul alor noștri, nu știm.

Știm însă că România are nevoie ca de aer de oameni de stat, de iubitori de neam și patrie, capabili să apere cu fermitate interesele țării în fața tuturor celor care le pun în pericol, inclusiv în fața slavei. Numai stând în picioare, pe pământul sfințit de străbuni cu sângele și sudoarea lor, și nu plecând genunchiul în fața unui steag străin vom câștiga acel respect pe care îl vedem manifestat din plin în aceste zile, dar nu la București, ci la Varșovia.

P.S. La întrebarea „Au știut ai noștri?” există și varianta răspunsului negativ, imposibil într-o țară condusă de oameni normali, și totuși plauzibil prin prisma cuplului Iohannis-Ciucă.